UMEX GATEWAY

ACHIZIȚIE DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE PORTUARE PENTRU FACILITAREA ACCESULUI CEREALELOR UCRAINEI LA PIETELE GLOBALE, PRIN PORTUL CONSTANȚA

COD SMIS: 313426
Locația proiectului: Portul Constanța

 

Descriere proiect

Prin acest proiect UMEX S.A. va achiziționa 17 echipamente portuare (3 încărcătoare frontale, 2 macarale manipulatoare de marfă, 10 benzi transportoare, 1 elevator și 1 transportor cu lanț). Scopul principal al acestei achiziții  vizează optimizarea fluxului de cereale și oleaginoase, în special cele provenite din Ucraina. Investiția nu reprezintă  o diversificare a activității, ci o creștere a capacității de operare a companiei, consolidând experiența de peste 20 de ani a Umex SA în acest domeniu. Costul raportat la capacitatea suplimentară este de 10,91 lei/tonă (fără TVA), iar noile echipamente vor permite  o gestionare mai eficientă a volumelor de mărfuri operate și vor crește capacitatea de operare cereale și oleaginoase cu 960.000 tone/an.

Prin această achiziție, se așteaptă ca productivitatea să crească cu aproximativ 20% (960.000 tone/an), datorită suplimentării numărului de macarale, benzi transportoare și încărcătoare frontale. Noile macarale vor  spori capacitatea de descărcare a barjelor cu aproximativ 160 tone/oră, facilitând transbordarea rapidă a mărfurilor către nave. De asemenea, sistemul extins de benzi transportoare (120 metri în total) vor permite  un transfer mai eficient al mărfurilor între barje, camioane, vagoane și magazie. Elevatorul cu bandă de alimentare va îmbunătății  procesul de depozitare, sporind capacitatea de stocare a cerealelor cu 4.500 tone, ceea ce reprezintă o creștere de 18% a productivității tranzitului prin magazie. 

Principalii beneficiari ai acestui proiect sunt: producătorii, exportatorii, comercianții și beneficiari ai cerealelor/oleaginoaselor produse de Ucraina. UMEX este o societate  privată pe acțiuni, înființată în anul 1978, ca un important punct de ieșire la Marea Neagră a exporturilor românești,  în special exporturile de echipamente industriale și proiecte agabaritice. De-a lungul activității, aria serviciilor și a operațiunilor a fost diversificată, iar operarea produselor vrac (cereale și îngrășăminte) a devenit preponderentă, plasând Umex SA printre cei mai importanți operatori pe acest segment.

 

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Transport. Pentru informații detaliate despre Programul Transport, accesați www.mt.ro.

 

”Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

Valoarea totală a proiectului 11.724.533,00 Lei
Valoarea totală eligibilă nerambursabilă din partea Fondului de Coeziune 4.926.275,00 Lei
Valoarea totală eligibilă nerambursabilă din bugetul național 4.926.275,00 Lei
Valoarea totală neeligibilă a proiectului 1.871.983,00 Lei

Comunicate de presă

UMEX GATEWAY – DEMARARE

UMEX S.A., în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului „UMEX GATEWAY”, cod MySMIS 313426, cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

UMEX GATEWAY – FINALIZARE

UMEX S.A., în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea proiectului „UMEX GATEWAY”, cod MySMIS 313426, cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Transport (PT) 2021-2027.